Rezerva Acum !

+4 0771 663 445 | rezervari@hoteldolcevita.ro

Rasnov

Râșnov, orașul ce îmbină istoria cu distracția vacanței

Cu peste 2000 de ani de istorie, Râșnov este un oraș frumos, de neratat în orice vacanță petrecută în Brașov. Situat mândru chiar la poalele Munților Bucegi, la capatul nordic al coridorului Rucar Predeal și Bran, Râșnov este traversat de râul Ghimbasel (german: Burzen) și are o mulțime de atracții cu care își ademenește turiștii în fiecare an. El este casa unei cetăți saxone proaspăt restaurate, din secolul al XIV-lea, precum și a numeroaselor vechi case săsești, impresionante prin arhitectura lor. Este un oraș cu o dezvoltare rapidă, datorită cetății sale și a amestecului plăcut de natură și variante de distracție. Mulți turiști aleg o vizită în Râșnov pentru a explora întreaga zona înconjurătoare cu numeroasele sale atracții : Brașov, Sinaia, Bran, Zărnești și Prejmer. Iată câteva dintre locurile pe care să le vizitezi în timpul petrecut n Râșnov:

Cetatea Râșnov

Construită în secolul al XIV-lea de sașii locali, Cetatea veche a Râșnovului a fost menită să protejeze localnicii de invadatori și să granița de sud-est a Burtzenlandului, aflată la doar 15 km distanță. Cetatea Râșnov a fost proaspăt renovată, fiind astăzi cea mai bine conservată cetate din Transilvania. În plus, datorită poziției sale pe un deal stâncos, împrejmuit de pǎdure, ea oferă o priveliști frumoase, demne de un album cu selfie-uri din vacanță. Cetatea țărănească a Râșnovului datează din anul 1335 și se întinde pe 3500 mp. Accesul este destul de complicat, făcându-se printr-o cameră înconjuratǎ de un zid de piatrǎ, aflatǎ în prezent în ruină. Sună bizar, însă întreaga călătorie e un spectacol.

Biserica evanghelică din Râșnov

Biserica evanghelică din Râșnov se află chiar în centrul orașului și poartă hramul Sfântului Matia. Renovată recent, ea a fost construită inițial în secolul al XIII-lea, ca o basilică, iar picturile murale datează din jurul anului 1500.
Biserica veche românească „Sf. Nicolae”
Biserica a fost construită în 1384 de Radu I Basarab și deține astăzi un mic muzeu. Arhitectura sa afișează puternice influențe gotice, cu nava alungită și altar în piatră încheiat în ogivă. Biserica se mândrește cu un turn cu o clopotnițǎ înaltă de 10 metri sub formă poligonală și cu ziduri trainice, de 1.7-1.10 metri grosime. Ziduri ridicate din piatră , ce impresionează prin masivitate.

Cheile Râșnoavei

Acest canion verde este apreciat pentru frumusețea sa nu doar de localnici, ci și de turiști și numeroși producători de film. În canion există un râu montan cu ape repezi și mici cascade. Un loc frumos prin naturalețea sa, care-ți oferă nenumărate variante de distracție: bungee, rappel, drumeții, curse cu ATV-ul, alpinism, picnic sau campare (atenție însă la urși).

Dino Parc – Muzeul dinozaurilor

Nu este o atracție naturală, ci un parc de distracții particular, devenit o adevărată zonă turistică. Este locul în care te duce cu 150 de milioane de ani în urmă și te introduce în lumea dinozaurilor. Este singurul parc tematic de dinozauri din România și cel mai mare din Sud Estul Europei, care te înconjoară de 47 de dinozauri în mărime naturală. O experiență unică, de care să te bucuri alături de întreaga familie.
Vizitează-le pe toate, pornind din Bran – zona cu frumuseți și peisaje naturale cuceritoare, pe care le poți admira direct din balconul hotelului LaDolceVita.

error: Content is protected !!